Ultimile valori calculate:

Pensie comunitară (ROU-FR)  19.07.2022

Comunitară la limită de vârstă: 2174 lei

Comunitară anticipată parțială: – lei.

 

Pensia de bătrâneţe
Sistemul de pensii în Franţa nu este uniform, dar este organizat în funcţie de sectorul de activitate, astfel încât există un sistem pentru salariaţii din sectorul privat, sisteme speciale pentru salariaţii din sectorul public şi regime pentru non-salariaţi (profesiuni liberale, artizani, comercianţi şi agricultori).
În ceea ce priveşte salariaţii din sectorul privat, trebuie să cotizeze toţi pentru asigurarea de bătrâneţe, oricare ar fi cuantumul remuneraţiei lor. Regimul general este gestionat de către Casa naţională de asigurări de bătrâneţe (CNAV), toţi salariaţii din sectorul privat având de asemenea obligaţia de a fi afiliaţi la un sistem de pensii complementar, organizat de către AGIRC (pentru salariaţii cadre manageriale) şi ARRCO (pentru salariaţii care nu sunt cadre manageriale).
Pentru a beneficia de o pensie de vârstă la plafonul maxim, trebuie ca asiguratul să aibă 65 de ani sau să fi cotizat 160 de trimestre (pentru persoanele născute după 1948). Dacă interesatul nu îndeplineşte condiţiile pentru a obţine pensia cu plafon maxim, pensia ii va fi calculată cu un plafon micşorat, procentul de micşorare fiind calculat în funcţie de vârstă şi durata asigurării.
Cuantumul pensiei mărite prin alocaţia suplimentară cu titlu de solidaritate faţă de persoanele în vârstă (ASPA) va fi de minim 7445,30 euro pe an pentru o persoană singură şi de 13374,16 euro pe an pentru un cuplu. Dacă pensionatul moare, soţul supravieţuitor va putea, eventual, să beneficieze de o pensie reversibilă dacă a atins vârsta de 51 de ani şi nu dispune de resurse personale superioare unui plafon. Această pensie reversibilă ar putea ajunge 54% din cuantumul pensiei de bătrâneţe de care beneficia soţul decedat, şi, după caz, de o majorare pentru copilul aflat în grijă.
De asemenea, Franţa are şi sistemul asigurării de invaliditate, pentru care cuantumul variază în funcţie de gradul de incapacitate.Ca toate prestaţiile de asigurare de boală, pensia de invaliditate nu va fi vărsată decât asiguraţilor care justifică o durată minimă de cotizare.
Formularele E

miracolul din pământ

Dacă sunteţi lucrător salariat afiliat la un regim general francez şi angajatorul dumneavoastră doreşte să vă detaşeze într-un Stat membru al Uniunii Europene, al SEE sau în Elveţia, va trebui să vă procuraţi, înaintea plecării,  formularele E 101 şi E 106, emise de către CPAM (Casa primară de asigurări de boală).
Formularul E 106 va trebui adresat autorităţilor competente de securitate socială din ţara de exercitare temporară a activităţii, astfel încât să beneficiaţi de acces la îngrijiri şi de o asumare a acestor îngrijiri egală cu cea a asiguraţilor afiliaţi la regimul Statului respectiv.
În ce priveşte asigurarea de şomaj, dacă beneficiaţi în Franţa de plata ajutorului la întoarcerea la muncă şi dacă doriţi să căutaţi un loc de muncă în alt Stat membru al Uniunii Europene, al SEE sau în Elveţia, veţi putea obţine  formularul E 303 de la Agenţia Assedic la care sunteţi afiliat. Apoi dispuneţi de 7 zile pentru a prezenta acel formular autorităţilor competente în ce priveşte şomajul din Statul în care doriţi să gasiţi un loc de muncă. Din acel moment veţi putea beneficia de 3 luni de vărsare a alocaţiilor de şomaj franceze prin intermediul instituţiilor Statului de destinaţie în contul Franţei.
Dacă doriţi să beneficiaţi de perioadele de angajare realizate în Franţa la autorităţile unui Stat membru al Uniunii Europene, al SEE sau Elveţiei, va trebui să vă procuraţi formularul E 301. În Franţa, acest formular este eliberat de către Direcţia departamentală de muncă, ocupare şi formare profesională (DDTEFP). Aceasta va totaliza perioadele de angajare care au determinat vărsăminte ale cotizaţiilor sociale în Franţa.

Cumul pensie cu salariu

Legislatia franceza prevede ca un pensionar are posibilitatea sa cumuleze pensia cu un alt venit, dar suma totala nu poate depasi valoarea ultimului salariu castigat. Pe pagina de Internet a ministerului se prezinta si un exemplu: un pensionar are o pensie de 1.500 de euro, iar ultimul sau salariu a fost de 3.000 de euro. Acesta se angajeaza dupa pensionare, dar salariul sau de la noua slujba nu poate depasi cuantumul de 1.500 de euro, deoarece daca ar depasi acesta suma cumulata cu pensia ar depasi plafonul de 3.000 de euro.

  • Lucrători şi pensionari

    Autorități din domeniul pensiilor

    Caisse nationale d’assurance vieillesse
    110, av. de Flandre
    FR – 75951 Paris Cedex 19
    Tel.: + 33 821 10 39 60
    Website

    Contactați casele regionale

    Apelați un consilier prin apelare 3960 de luni până vineri de la 8:00 la 17:00 (serviciu 0,06 € / min + preț de apel ).

    Din străinătate, telefon fix sau mobil, vă invităm să formați numărul 09 71 10 39 60.

    Pentru a evita perioadele de activitate intensă, vă invităm să vă apelați de la miercuri până vineri de la 8:00 la 9:30 și de la 11:30 la 14:30 .

    Carsat Alsacia-Moselle

    Moselle (57), Renania de Jos (67), Haut-Rhin (68)

    Adresa poștală: 
    36 rue du Doubs
    67011 STRASBOURG CEDEX 1

    Site-ul web : carsat-alsacemoselle.fr

    Carsat Auvergne

    Allier (03), Cantal (15), Haute-Loire (43), Puy-de-Dôme (63)

    Adresa poștală: 
    63036 CLERMONT-FERRAND CEDEX 9

    Site-ul web : carsat-auvergne.fr

    Carsat Aquitaine

    Dordogne (24), Gironde (33), Landes (40), Lot-et-Garonne (47), Pirinei-Atlantiques

    Adresa poștală: 
    80 avenue de la Jallère
    33053 BORDEAUX CEDEX

    Site-ul web : carsat-aquitaine.fr

    Carsat Bretania

    Côtes d’Armor (22), Finistere (29), Ille-et-Vilaine (35), Morbihan (56)

    Adresa poștală: 
    236 rue de Châteaugiron
    35030 RENNES CEDEX 9

    Site-ul web : carsat-bretagne.fr

    Carsat Bourgogne și Franche-Comté

    Côte d’Or (21), Doubs (25), Jura (39), Nièvre (58), Haute-Saone (70), Saône-et-Loire (71), Yonne Territoire de Belfort

    Adresă de corespondență: 
    21044 DIJON CEDEX

    Site web : carsat-bfc.fr

    Carsat-Valea Loarei

    Cher (18), Eure și Loir (28), Indre (36), Indre-Loire (37), Loiret (45)

    Adresa poștală: 
    30 boulevard Jean Jaurès 
    45033 ORLEANS CEDEX 1

    Site-ul web : carsat-centre.fr

    Carsat Centrul de Vest

    Charente-Maritime (17), Corrèze (19), Creuse (23), Deux-Sèvres (79), Vienne (87)

    Adresă de corespondență:
    37 avenue du
    Président René Coty 87048 LIMOGES CEDEX

    Site-ul web : carsat-centreouest.fr

    Cnav Ile-de-France

    Seine-et-Marne (77), Yvelines (78), Essonne (91), Hauts-de-Seine (92) , Val-d’Oise (95)

    Adresa poștală: 
    CS 70009
    93166 NOISY THE GREAT CEDEX

    Site web : lassuranceretraite-idf.fr

    Carsat Languedoc-Roussillon

    Aude (11), Gard (30), Hérault (34), Lozère (48), Pirinei-Orientales (66)

    Adresa poștală:
    29 cours Gambetta
    CS 49001
    34068 MONTPELLIER CEDEX 2

    Site web : carsat-lr.fr

    Carsat Midi-Pirinei

    Ariège (09), Aveyron (12), Haute-Garonne (31), Gers (32), Lot (46), Haute-Pyrénées (65), Tarn (81)

    Adresa poștală:
    2, rue Georges Vivent 31065
    TOULOUSE CEDEX 9

    Site-ul web : carsat-mp.fr

    Carsat Nord Est

    Ardeni (08) Aube (10) Marne (51), Haute-Marne (52) Meurthe-et-Moselle (54) Meuse (55), Vosges (88)

    Adresa poștală:
    85 rue de Metz
    54073 NANCY CEDEX

    Site-ul web : carsat-nordest.fr

    Carsat Nord-Picardie

    Aisne (02), Nord (59), Oise (60), Pas-de-Calais (62), Somme
    Adresa poștală: 
    11 alee Vauban
    59662 VILLENEUVE OF ASCQ CEDEX

    Site-ul web : carsat-nordpicardie.fr

    Carsat Normandia

    Calvados (14), Eure (27), Canalul (50), Orne (61), Seine-Maritime (76)

    Adresă de corespondență: 
    5 Avenue du Grand Cours
    CS 36028
    76028 ROUEN CEDEX 1

    Site-ul web : carsat-normandie.fr

    Carsat Pays de la Loire

    Loire-Atlantique (44), Maine-et-Loire (49), Mayenne (53), Sarthe (72)

    Adresa poștală:
    2 place de Bretagne
    44932 NANTES CEDEX 9
    Site-ul web : carsat-pl.fr

    Carsat Rhône-Alpes

    Ain (01), Ardèche (07), Drôme (26), Isère (38), Loire (42), Rhône (69), Savoie (73)

    Adresa poștală:
    69436 Lyon Cedex03

     

    Site-ul web : carsat-ra.fr

    Carsat de Sud-Est

    Alpes de Haute-Provence (04) Hautes-Alpes (05), Alpes-Maritimes (06), Bouches-du-Rhône (13) Corse-du-Sud (2a), Haute-Corse (2b), Var ( 83), Vaucluse (84)

    Adresa poștală: 
    35 rue George
    13386 MARSEILLE CEDEX 20

    Site-ul web : carsat-sudest.fr

    CGSS Martinica

    Adresa poștală:
    Place d’armes
    97210 THE LAMENTIN CEDEX 2
    Site-ul web  :  cgss-martinique.fr

    Reuniunea CGSS

    Adresa poștală:
    4 Doret Boulevard
    CS 53001
    97741 SAINT DENIS CEDEX 9

    Site-ul web  :  cgss.re

    CGSS Guyana

    Adresa poștală:
    Forum Baduel
    699 Baduel Road
    CS 3075
    97307 CAYENNE CEDEX

    CSS Mayotte

    Adresa poștală:
    BP 84
    Locul căsătoriei
    97600 Mamoudzou

    Serviciu public de ocupare a forței de muncă

    Pôle Emploi
    Tel.: +33 1 77 86 39 49
    E-mail
    Website

    Birou de legătură pentru lucrători detașați

    Direction Générale du Travail
    Groupe national de veille, d’appui et de contrôle

    39-43, quai André Citroën
    75739 Paris cedex 15

    Tel.: +33 / 1 45 38 25 80
    E-mail: bureau.liaison@dgt.travail.gouv.fr
    Websitefrançais

    www.europensie.ro

42 Comentarii

  • Cu 6 ani de contribuție la fondul de pensii în Franța și 29 ani in Romania pot depune cerere de pensionare in Franța la 62 ani ?și în ce condiții?trebuie sa am domiciliul în Franța obligatoriu?lucrez in Franța că marinar și stau la vapor iar în tura libera plec în România.Am înțeles că fără domiciliu in Franța nu primesc nimic pe anii de contribuție în Franța. Multumesc !

    • Stimate Gheorghe Cocârlă, pensia de bătrânețe se poate obține în Franța numai de la 65 de ani , pentru care este stabilit un stagiu complet de cotizare de 160 trimestre, dacă nu aveți realizat acest stagiu complet pensia se diminuează proporțional. La stabilirea acestui stagiu se calculează inclusiv munca realizată(stagiul) din România. Pentru a primi pensie din Franța nu trebuie să aveți neapărat domiciliul în Franța ci doar să aveți realizat stgiu de cotizare la sistemul public de pensii francez( in cauză fiind sistemul public de pensii). Pentru o pensionare la o vârstă mai timpurie pentru cei care realizează stagiu de cotizare în condiții grele ( marinar, miner, etc) este foarte important ce scrie pe contractul de muncă încheiat în Franța. Pentru alte detalii ne puteți scrie la contact@europensie.ro

      • BUNĀ ZIUA ..SUNT STABILIT ÎN FRANȚA DE P
        12 ANI…CUM POT OBȚINE DOCUMENTAȚIA DE ANII DE MUNCĀ ÎN ROMÂNIA, PENTRU A -MI PREGĀTI DOSARUL DE PENSIE ? VĀ MULȚUMESC…

  • Bună ziua, sunt născută în 1956, am iesit la pensie in România in iulie 2017 după 25 de ani de muncă lucrați în țară. De 5 ani (2013-2018) lucrez cu jumătate de normă in Franța. Anul acesta împlinesc 62 de ani, vârsta de pensie in Franța pt femei. Angajatorul meu cotizeaza pt mine, sunt exonerata de impozit si domiciliez in Paris (luată in spatiu de fiica mea). As putea cere pensie in Franța in cazul meu, cumuland anii din România cu cei de aici ? Există o pensie comunitară/europeană de care as putea beneficia ? Cum se face calculul, ma puteti ajuta cu un raspuns?

    • Stimată Constantin Lavinia, desigur se poate realiza un cacul al pensiei comunitare. Franța recunoaște stagiile de cotizare realizate în România conform regulamentelor UE în domeniul securității sociale. Pentru detalii numerice a valorii pensiei ce poate fi primită în Franța scrieți la calcul@europensie.ro .

  • buna ziua, numele meu : mircea gheorghe, nascut in 27/08/1955 si sunt in situatia urmatoare :
    – sept 1980 pina in sept 2003 cotizatie in Romania
    – sept 2003 pina in septembrie 2014 lucrat cu contract de munca in Maroc dar nu am idee de contributie, cel mai probabil angajatorul nu mi-a platit nimic (am lucrat pe un contract anual, reinnoit anual Romconsult Bucuresti / OFPPT Casablanca )
    – dec 2014 si in prezent in Franta cu contract, platesc asigurari sociale (am acumulat 16 trimestre acumulate)

    as dori daca se poate, o evaluare, cind pot iesi la pensie, chiar si anticipat si unde ar fi mai profitabil pentru mine sa depun cererea de pensionare.

    multumesc

    • Stimate Mircea Gheorghe, România are incheiat un acord de recunoaștere reciprocă a stagiilor de cotizare cu Regatul Maroc, în baza Decretului nr.215/26.06.1984, astfel că va trebui verificata această situație pentru perioada muncită în Maroc. Altfel se oate realiza o analiză a dosarului dumneavoastră de pensionare, caz în care vor trebui trimise in formă scanată documentele care arată stagiile de cotizare realizate in cele trei țări. În acest sens dcă sunteți hotărât, puteți trimite o solicitare la calcul@europensie.ro .

  • Buna ziua! Am si eu o intrebare….am 45 de ani, 20 de ani lucrati in Romania si 10 in Franta, la cand pot sa ies la pensie cumulata in Franta?

  • Buna ziua Domnul Covaciu
    Am 62 de ani astazi
    6ani de facultate si 5 ani si 9 luni de activitate ca medic in Romania in plus de 27ani in Franta=38ani
    Pot pretinde la pensie in Romania ? si in ce conditii?
    Va multumesc mult,
    Cordialement

    • Stimată Adriana, desigur că puteți accesa imediat pensia comunitară pentru limită de vârstă. Dacă aveți domiciliul permanent în Franța, documentele se depun la instituția competentă, respectiv casa regională de pensii/asigurări sociale. Pentru detalii legate de completarea dosarului vă stam la dispoziție : contact@europensie.ro

  • Buna ziua ! Am 59 ani, beneficiez de pensie militara dupa 30 ani lucrati in Romania iar acum m-am stabilit in Franta si lucrez de 6 ani aici, cate 70 ore/ luna ( CDI) , angajatorul plateste taxele cuvenite pentru pensie, va rog sa-mi spuneti cum mi se va calcula pensia pentru timpul lucrat in Franta ? Voi cumula doua pensii sau le voi putea contopi ? Va multumesc si va urez toate cele bune !

  • Buna seara.Mama mea primeşte pensie din Franța(pentru limita de virstă 66 ani)pe un cont bancar din Franța.Ea in prezent locueste in Romania.Cum putem transmite alt cont bancar din Romania fără a se mai deplasa in Franța(din motive de sănătate)?

    • Stimată Adriana Pace, va trebui să comunicati noul cont prin serviciul de pensii internaționale din cadrul Casei de Pensii de pe raza domiciliului din România.

  • Mulțumesc pentru răspuns.Spuneți vă rog,este corect ca mama să domicilieze in Romania şi să beneficieze mai departe de această pensie (pentru limita de vîrstă) din Franța?Dar cum putem înştiința acest serviciu de pensii că ea este in viață?Se depune vre.un formular ceva?Şi dacă da,ce formular şi cum îl putem transmite?Ea nu ştie nici o adresă ,serviciul de pensii din Romania ar putea să ştie adresa?Vă mulțumesc foarte mult.

    • Stimată Adriana, va trebui să comunicati autorităților franceze din domeniul pensiei (Instituției care a emis decizia de pensionare) prin intermediul casei de pensii noua adresă de corespondență. Da pensia va fi încasată în continuare.

  • Buna ziua,
    Momentan lucrez in Franta ( de 10 ani). Am lucrat 3 ani in Romania si am facut 5 ani de studii superioare.
    In Franta, la momentul pesionarii, se vor lua in calcul cate trimestre din Romania, cei 3 ani lucrati plus cei 5 ani de la studii sau fara cei 5 ani de la studii?

    Multumesc,

    • Stimată Andreea, în Franța sunt recunoscute ca fiind perioade asimilate(trimestre): șomajul, serviciul militar, perioadele de invaliditate și perioade adăugate în care aveți concediu de maternitate, îngrijire persoane cu handicap etc. Perioada studiilor superioare nu resprezintă stagiu asimilat.
      Astfel că la stabilirea trimestrelor în regim general se vor valorifica doar cei 3 ani de muncă. În Romania perioada studiilor superioare este validată ca fiind stagiu asimilat. Pentru date si informații suplimentare puteți scrie la contact@europensie.ro.

  • Buna ziua.
    Este vorba despre urmatorul caz:
    Persoana urmeaza in iunie 2020 sa indeplinesca varsta de pensionare in Romania.
    In Romania are peste 25 ani vechime. Dar persoana a lucrat cu contract de munca si in Franta (11 ani). Cum ar trebui procedat pentru a primi drepturile din ambele tari. Stiu ca este vorba despre pensia intracomunitara.
    1) Care sunt documentele necesare?
    2) Toate documentele se depun la organele competente din Romania sau trebuie depuse acte si in Franta? Stiu ca exista posibilitatea de cumulare a drepturilor de pensie.
    3) Ce documente sunt necesare si care sunt pasii de urmat?

    • Stimat Cosmin Apetrei, în cazul în care persoana în cauză are domiciliul stabil în Franța documentele se depun în Franța, iar dacă domiciliul stabil este în România, dosarul se va depune la casa de pensii de pe raza domiciliului stabil din România. Documentele cuprind situația vechimii n muncă din România ( carnet de muncă, adeverințe cu sporuri, grupe etc) si situația stagiilor de cotizare ( trimestre) din Franța. Pentru alte detalii scrieți la contact@europensie.ro.

  • Buna ziua. Lucrez in Franta din 2012 adica 9 ani, citi ani trebuie lucrati pt a beneficia de pensia minima garantata? Unii spun ca 10 ani altii 15 ani si cit s ar lua pe luna

    • Stimat IACOB IULIAN, daca aveti activitate profesionala si in Romania pentru ccare se poate dovedi plata contributiei la sistemul public de pensii de de minim 6 ani atunci nu trebuie sa va faceti griji. Minimul necesar in Romania ( inclusiv stagii realizate in alte state UE) este de 15 ani.

  • Bună ziua. Am 69 de ani, locuiesc în Franța, sunt la pensie de câteva luni „aici”, cu o pensie de 1700€.
    Am lucrat 13 ani (aproximativ) în România (1975-1987) și am făcut studii universitare și serviciul militar în România.

    Două întrebări :

    1) Cum sa procedez pentru a recupera această perioadă, financiar ?

    2) Care va fi suma pe care aș putea-o primi prin pensia din Romania ?

    Vă mulțumesc anticipat,

    Paul Zaharia

  • Buna ziua,

    Locuiesc in Belgia unde am o societate de transport.
    Am angajat soferi romani sub contract full time. Se platesc toate taxele in Belgia.

    Care sunt drepturile soferilor la pensie pe perioada prestata in Belgia?
    Sunt limitari pentru perioada prestata pentru a avea dreptul la pensie?
    Perioada prestata sub contract pe Belgia va fi considera ca vechime, presupun.

    Cu multumiri pentru raspuns
    George Tirgovisteanu

    • Stimat Tirgovisteanu George, toti cei care au cotizat la sistemul public de pensii din Belgia au toate drepturile stabilite prin sistemul de asigurări sociale din Belgia: pensie de invaliditate, pensie de bătrânețe..de urmaș. Stagiul de cotizare realizat în România și Belgia sunt recunoascute de fiecare stat atunci când vor stabili valoarea pensiei pe care fiecare stat o va plăti șoferilor. Pentru detalii scrieți la contact@europensie.ro . Spor la treabă..treabă bună !

  • salutare d.nu COVACIU..ma numesc Radu Mihai,lucrez de 6 ani in Franta…nu am nr social si fisa de salariu imi vine cu adresa de Ro….imi pot recupera cumva acesti ani///va multumesc anticipat

  • Buna ziua La nnu2024 ies la pensie in Romania,ajutat de grupe la 61 ani.De 4 ani lucrez că șofer în Franța cu contract dar nu am adresa ,dorm la cabina Am vreo speranță să obțin ceva pensie din Franța și cum se calculează ea?Va mulțumesc!

  • Buna ziua Am lucrat in Romania până in2019
    De 4ani lucrez că șofer gr 07 coef 150M. in Franța, dorm la cabina și pauzele mari la hotel.La cat am contribuit până în prezent și cât voi mai contribui ,pot beneficia de pensie Cum sa fac un calcul?

  • BUNA SEARA DLE COVACIU AM 65 DE ANI STAU LA BAIAT IN FRANTA DE 3 ANI AM GLAUCOM NU VAD CU UN OCHI P[OT OBTINE O PENSIE DE HANDICAPAT
    VA MULTUMESC

    • Stimat Lunca ION, pensie de invaliditate după 65 de ani nu se mai poate. Pentru încadrarea in grad de handicap va trebui să contactați autoritățile în domeniu din Franța.

  • Buna ziua, Mă numesc Iordache George și sunt născut pe 18/11/1967, 55 de ani.
    Am lucrat în România circa din 13 ani și 10 luni (2 ani și 9 luni la Rafinăria Brazi, 9 ani și 9 luni militar angajat și 1 an și 4 luni stagiul militar obligatoriu), în perioada 1986-2000. Din anul 2001 locuiesc în Franța și actual am acumulat aici 88 trimestre cotizate deci 22 de ani de munca.
    Peste 8 ani când voi face cererea de pensionare, o sa am dreptul la pensie în România pentru cei 13 ani și 10 luni ? În caz afirmativ, care va fi modul de calculare ?
    Multumesc

  • Buna ziua,doresc sa stiu de ce serviciul de pensii romane nu-mi trimite actul necesar pt.cumulare de pensii la CARSAT Nord Picardie in Franta.Sunt 3 ani ca tot umblu la servicii pensii Tecuci Galati.Probabil ma pute-ti ajuta.Multumesc,Veronica Timis.

  • Bună ziua,
    Dacă am lucrat în Franța 4 ani iar în prezent lucrez în România, dar la atingerea vârstei de pensionare voi cumula doar 11 ani( 4 în Franța și 7 in România ), pot beneficia de pensie? Dar dacă rămân doar cu cei 4 ani, din Franța, mi se poate acorda pensie doar pentru atât?
    Mulțumesc,
    Cu stimă,
    Victor Popescu

    • Bună ziua, trebuie reținut că pentru pensia din România trebuie să cumulați minim 15 ani chiar dacă sunt realizați în două țări UE. De asemenea trebuie ca la data accesării pensiei din Franța să aveți îndeplinită condiția minimului de trimestre chiar dacă sunt realizate în România și Franța.

Dă-i un răspuns lui Ioan COVACIU X

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.